• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Despre
  • Informații
  • Agrointeligența
  • Știri agricole MD
  • Evenimente în MD
  • Fermier în MD
  • Finanțări în MD
  • Subvenții AIPA
  • Politici agricole în MD
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • FNFM: În România, valoarea subvențiilor este de 475 euro/ha, iar în R. Moldova numai de 27 euro/ha

    Alina Anghel -

    Nemulțumiri privind bugetul alocat pentru plata subvențiilor pentru fermieri în anul următor. Semnalul de alarmă este tras de Federația Națională a Fermierilor din Moldova care a prezentat public diferența uriașă dintre subvențiile încasate de producătorii agricoli din Republica Moldova, comparativ cu vecinii din România.

    Federația Națională a Fermierilor din Moldova își exprimă nemulțumirea cu privire la Proiectul Legii Bugetului de stat pentru anul 2022, act normativ votat în a doua lectură de Parlamentul de la Chișinău. Potrivit documentului respectiv, Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural va constitui 1.500.000,0 mii de lei.

    Valoarea subvențiilor din Republica Moldova, de 18 ori mai mică decât în România

    ”Ne permitem, cu această ocazie, să raportăm situația fermierilor din Republica Moldova la cea a agricultorilor din Romania, strict pe dimensiunea suportului acordat de stat. În anul curent, fermierii din Romania au beneficiat de subvenții totale în valoare de 116.000.000.000 mdl. Raportată la suprafața totală de 12.000.000 ha, unui hectar i-au revenit 9.700 mdl sau 485 de euro. Fermierii din Republica Moldova au avut de împărțit 1.100.000.000 mdl. În eventualitatea acoperirii celor 2.000.000 ha, s-au putut alege cu 550 lei mdl per hectar, echivalentul a 27 Euro. Așadar, se vede cu ochiul neînarmat că valoarea subvențiilor la ha obținută de Fermierii din România este de 18 ori mai mare decât valoarea subvențiilor la ha obținută de fermierii din Republica Moldova”, semnalează Federația Națională a Fermierilor din Moldova.

    ”Investițiile care urmează a fi încurajate prin acordarea subvențiilor s-au scumpit foarte mult”

    FNFM precizează că ”deși banii oferiți agriculturii arată o anumită creștere față de anul 2021, trebuie să se recunoască că suportul acordat de stat este mult prea mic pentru a-i impune sectorului agrar ritmurile de dezvoltare pe care le merită. Cu atât mai mult cu cât și în anii precedenți oferta bugetului a fost de fiecare dată extrem de limitată. În plus, atât fondurile alocate în 2020, cât și cele pentru anul 2019 au avut de suportat sarcini neonorate în anii precedenți”.

    ”Insistența cu care unii factori de decizie vor să arate că în anul curent s-a procedat la o creștere semnificativă a Fondului de subvenționare ne obligă să spunem că, în realitate asistăm la o reducere a capacităților pe care le va avea agricultorul în anul 2022. Investițiile care urmează a fi încurajate prin acordarea subvențiilor s-au scumpit foarte mult. Au crescut prețurile la tehnica agricolă, la echipamentele de procesare, la materialele de construcție, la absolut tot ce se cere pentru a face conturul unui proiect investițional. În plus, fermierul este recompensat în regim postinvestiție, iar asta îl pune în situația de a căuta mijloacele necesare de unul singur”, arată organizația de fermieri din Republica Moldova.

    FNFM cere majorarea bugetului pentru subvenționarea fermierilor

    Federația Națională a Fermierilor arată că ”a operat întotdeauna cu cifre mult peste cele incluse în Legea bugetului, punând la temelia ofertelor sale situația reală cunoscută din contactul direct cu producătorul agricol. În solicitările sale față de instituțiile statului, FNFM pornește în primul rând de la angajamentul său de a apără drepturile şi interesele economice şi sociale ale fermierilor din Republica Moldova, dar și de la acea convingere constantă că agricultura este sursa principală de venit pentru populaţia de la sate. În demersurile sale din anul curent, FNFM a solicitat includerea în Legea bugetului a unei dimensiuni absolut reale pentru Fondul național de subvenționare – 4 miliarde de lei. Prin aprobarea unui asemenea angajament statul ar fi arătat clar efortul său pentru dezvoltarea agriculturii și a satului, dar și ferma intenție de a se apropia de abordarea pe care o arată față de agricultură statele europene, inclusiv România. (…) Este evident că FNFM își formulează întotdeauna demersurile, ținând cont de contextul economic general, inclusiv de crizele prin care suntem obligați să trecem, însă rămânem convinși că, chiar și într-o asemenea împrejurare, sprijinirea agriculturii poate fi una din soluțiile cu efect sigur de depășire a acestor situații. Dat fiind faptul că Legea Bugetului va intra în vigoare abia după promulgarea ei de către Președintele Republicii, doamna Maia Sandu, îndrăznim să presupunem că acest interval de timp este suficient pentru a aduce dovada unei abordări mult mai generoase”, concluzionează Federația Națională a Fermierilor din Moldova.


    Te-ar mai putea interesa

    Republica Moldova a dat undă verde importurilor de floarea-soarelui din Ucraina Fermierii moldoveni sunt furioși: Statul a redus cu 27% tariful pentru trazitul cerealelor din Ucraina Rambursarea TVA pentru fermieri a fost prelungită cu 12 luni

    Ultimele știri

    Iurie Rija, Agrocereale: Recomand fermerilor să vândă acum cerealele și floarea-soarelui R. Moldova interzice străinilor, persoane fizice și juridice, să mai dețină terenuri agricole și forestiere Republica Moldova va fi scutită de plata contribuțiilor financiare la programele Uniunii Europene