• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Despre Agrointeligența – Republica Moldova
  • Informații
  • Agrointeligența
  • Știri agricole MD
  • Evenimente în MD
  • Fermier în MD
  • Finanțări în MD
  • Subvenții AIPA
  • Politici agricole în MD
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Primele containere cu mere moldovenești au fost livrate către India

    Violina Gorcinschi -

    Primele mere produse în Republica Moldova au ajuns pe piața din India. Aproape 100 de tone de mere moldovenești au fost trimise către țara asiatică, care s-a arătat interesată în a încerca importul de fructe aduse din statul moldovean.

    Cele aproape 100 tone de mere au fost livrate de către doi producători, membri ai Asociației Moldova Fruct. Merele au fost ambalate în cutii de tip Bushel, necesare la transportarea fructelor către destinații îndepărtate pe cale maritimă. La transportarea merelor în containere maritime, pentru a asigura calitatea fructelor până la destinație, s-a ținut cont de recomandările incluse în Ghidul „Bunele practici privind exportul fructelor proaspete în containere frigorifice”, elaborat cu suportul USAID Moldova.

    Transportul maritim până în India durează 40 de zile

    Primul container cu mere moldovenești a ajuns la începutul lunii ianuarie în India, altele 4 vor ajunge până la data de 20 ianuarie. Containerul a traversat un drum de aproape 7.000 km pe cale maritimă și au ajuns la destinație în cca 40 de zile.

    Importatorul indian a fost interesat să cumpere mere de soiuri roșii cum ar fi Gala și Red Chief. Primele contacte cu el au fost stabilite în cadrul expoziției Fruit Attraction de la Madrid, Spania în anul 2021. Traderul este interesat să cumpere în continuare mere din Moldova, în special începând cu luna februarie, când se încheie sezonul de comercializare a merelor produse local.

    „Pentru a exporta mere din Moldova în India, a fost necesară parcurgerea unor pași. Primul pas a fost făcut în 2015, când Asociația și Proiectul USAID ACED a organizat vizita unui mare importator de mere din India. Al doilea pas a fost făcut în 2018, când India a acceptat protocoalele fitosanitare implementate de Republica Moldova. Al treilea pas este exportul în regim de probă a 5-10 containere, în cadrul cărora autoritatea fitosanitară indiană se convinge că merele moldovenești corespund cerințelor sale fitosanitare. Anume riscurile financiare, legate de parcurgerea acestei proceduri de export în regim special, îi făceau reticenți pe producătorii de la noi să exporte către această destinație. Exportul acestor prime 5 containere către India este rodul unui efort conjugat al producătorilor, care și-au asumat riscul de a exporta, al Asociației Moldova Fruct, care a facilitat legătura cu importatorii din India, al ANSA și Diplomației Economice din cadrul Ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene, care a facilitat comunicarea cu autoritățile indiene competente și a Proiectului USAID de Competitivitate și Reziliență Rurală care susține eforturile noastre de diversificare a piețelor”, a precizat Iurie Fală, directorul executiv Moldova Fruct.

    Concentrarea forțelor mai multor persoane și instituții au dus la un export efectuat cu succes către țara asiatică. Temerile privind riscurile financiare pe care le-a presupus această operațiune au fost urmate de celebrarea faptului că Republica Moldova a devenit un partener economic de nădejde pentru importatorii indienii în ceea ce privește fructele produse în țară.

    „Perioada de negocieri și de căutare a unor parteneri fiabili pe piața Indiei a fost una lungă, ținând cont de riscurile financiare la care trebuiau să fie supuși producătorii ce urmau a fi implicați în acest proces organizatoric. Primele 2 containere cu mere deja au ajuns în Porturile Nhava Sheva și Chennai, calitatea fiind excelentă la recepția în port. Vreau să cred că acest efort realizat în comun va duce la consolidarea și dezvoltarea relațiilor comerciale de mai departe pe piața Indiei și va servi drept model pentru intrarea pe piețe noi, pentru valorificarea merelor produse cu atâta grijă și efort”, menționează Diana Vlasiuc, specialist în dezvoltarea piețelor la export în cadrul Proiectul USAID Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova.

    India, o piață cu potențial uriaș

    Fermierii moldoveni producători de mere preconizează că India ar putea deveni, în câțiva ani, un partener constant, ținând cont de faptul că țara este constituită din peste 1,4 miliarde de consumatori. În anul 2021, țara a achiziționat peste 430 mii tone de mere poziționându-se, la nivel mondial, pe locul trei în topul statelor cu cele mai mari volume de mere importate. Cei mai mari exportatori de mere către India provin din Chile, Iran, Italia, Noua Zeelandă și Turcia. Și Polonia distribuie către țara din continentul asiatic, prezentând un trend de creștere a merelor exportate (11.000 de tone în 2021, comparativ cu 2.000 de tone, în 2016).

    Marfa ce a constat în mere moldovenești a fost apreciată de importatorul din India, astfel că se preconizează o creștere în exportul acestor fructe în viitor.


    Te-ar mai putea interesa

    109 agricultori au primit finanțare în valoare de 16,5 milioane de euro cu suportul UE Peste 3.400 tone de prune produse în Republica Moldova au fost livrate la export în luna iulie Producția de prune a Republicii Moldova a revenit la normal. Cele mai mari exporturi vor fi în UE

    Ultimele știri

    Iurie Rija, Agrocereale: Recomand fermerilor să vândă acum cerealele și floarea-soarelui Fermierii moldoveni sunt furioși: Statul a redus cu 27% tariful pentru trazitul cerealelor din Ucraina Rambursarea TVA pentru fermieri a fost prelungită cu 12 luni