• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Despre
  • Informații
  • Agrointeligența
  • Știri agricole MD
  • Evenimente în MD
  • Fermier în MD
  • Finanțări în MD
  • Subvenții AIPA
  • Politici agricole în MD
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Veaceslav Ioniță, analist economic: Cele mai multe familii din Republica Moldova se încălzesc iarna cu lemne sau cărbune

    Iana Gore -

    Cele mai multe familii din Republica Moldova, sau circa 680.000, se încălzesc iarna cu lemne sau cărbune. Altele 285.000 – cu gaze naturale, iar circa 165.000 – au încălzire centralizată.

    Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, Republica Moldova ar avea 1,319 milioane de locuințe. Însă, cel puțin 200.000 dintre acestea sunt părăsite. Sunt date prezentate de către Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, în cadrul ediției de vineri, 29 iulie, a emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”.

    Veaceslav Ioniță a spus că Republica Moldova are cetățeni care trăiesc într-o sărăcie energetică profundă. Din 10% cele mai sărace gospodării din țară, majoritatea din mediul rural, cel puțin 91% se încălzesc cu lemne și cărbune și sunt în afara sistemului de protecție. Din 40% cele mai sărace familii, circa 380.000, 85% se încălzesc iarna cu lemne sau cărbune.

    ”Republica Moldova, în acest an legat de scumpirea fără precedent a resurselor energetice, trebuie să asigure securitatea minimă energetică pentru fiecare gospodărie și trebuie să se lupte cu sărăcia energetică extremă. Primii și cei mai vulnerabili oameni sunt cei de la țară care în proporție de 90% se încălzesc cu lemne și cărbune”, explică Veaceslav Ioniță.

    Potrivit expertului, gospodăriile casnice consumă în sezonul de iarnă circa 280 de milioane de metri cubi de gaze naturale pentru căldură. Se mai adăugă altele 50-55 de milioane de metri cubi pentru aragaz și apă. Agent termic, prezent în câteva orașe, se consumă în sezonul rece în volum de 1 milion și 200 de mii de gigacalorii. Lemne, oficial procură anual circa 500.000 de metri. Neoficial ar fi vorba de încă cel puțin 500.000 de metri cubi de lemne care sunt strânse de către cetățeni, cei mai săraci, din prin păduri. La fel, se mai consumă încă 65.000 de tone de cărbuni.

    Vorbind despre structura energetică a țării, economistul a afirmat că 60% din căldura obținută de către familiile din Republica Moldova este de la gaze, fie direct prin agentul termic produs tot din gaze, 30% de la lemne, iar 10% e la cărbune. Cei care au gaz primesc în mediu 9800 de kilowați de căldură pe sezon; cei cu agent termic – 8400 de kilowați pe sezon, iar cei cu lemne și cărbune – 3800.

    Economistul a mai comunicat că 20%, sau 230.000 de familii, dintre cele mai bogate din țară, care au gaz sau agent termic centralizat, în mediu, pe sezon consumă 15900 de kilowați de căldură. 40% dintre familiile cu cele mai mici venituri, sau circa 480.000 de familii, care se încălzesc cu lemne și cărbune, au în mediu pe an 2600 de kilowați de căldură. Aceștia, spune economistul, sunt într-o sărăcie energetică cumplită și în primul rând ei trebuie să primească ajutor din partea statului. Cei mai săraci 40% au un confort energetic de 6 ori mai prost decât cei mai bogați 20% din moldoveni.

    Analistul economic a mai declarat că timp de zece ani moldovenii anual cheltuiau, în mediu, pentru încălzirea locuințelor 3 miliarde jumătate de lei – maximum 4 miliarde (202.000.000 de euro). Anul trecut s-au cheltuit 7 miliarde de lei (354.000.000 de euro). Însă o mare parte din această creștere a fost compensată de către Guvern. În consecință, șocul energetic asupra familiilor a fost unul slab. Pentru cei care s-au încălzit anul trecut cu lemne și cărbuni, nu s-a schimbat nimic. Aceștia se află într-o sărăcie totală de mulți ani. Anul trecut șocul a fost mare pentru cei care sunt la încălzire pe gaz și agent termic centralizat. Din acest motiv, suportul Guvernului a fost axat anume pe ei.

    În noul sezon de încălzire, 2022/2023, în varianta optimistă costurile pentru încălzire vor crește la 12 miliarde de lei (607.000.000 de euro). Însă, cel mai probabil se vor apropia de 17-18 miliarde de lei (910.000.000 de euro), dacă gazul va costa atât cât cere acum Moldovagaz. Plus mai sunt devierile tarifare și datoriile istorice de 700 de milioane de dolari. Cea mai mare parte a populației, este vorba de familiile sărace, va beneficia de protecție din partea Guvernului. Lemn, care deja sa scumpit și va continua să se scumpească, va fi compensat de către Guvern prin tarif special. Astfel, dacă în anul 2019-2020 încălzirea cu gaz era în mediu, lunar, 750 de lei (38 de euro), centralizată – 1400 (70 euro), iar cu lemne și cărbune – 230 de lei (11,63 euro), scenariul pesimist pentru 2022-2023 va fi încălzirea cu gaz, în mediu – 4800 de lei (242 euro), centralizat – 3700 (187 euro), iar la lemne și cărbune – 1160 (58,64 euro).


    Te-ar mai putea interesa

    Iurie Rija, Agrocereale: Recomand fermerilor să vândă acum cerealele și floarea-soarelui Fermierii moldoveni sunt furioși: Statul a redus cu 27% tariful pentru trazitul cerealelor din Ucraina Rambursarea TVA pentru fermieri a fost prelungită cu 12 luni

    Ultimele știri

    R. Moldova interzice străinilor, persoane fizice și juridice, să mai dețină terenuri agricole și forestiere Republica Moldova va fi scutită de plata contribuțiilor financiare la programele Uniunii Europene A fost modificată politica vamală pe anul 2024