Fermierii din Comrat i-au cerut ministrului Bolea să modifice regulamentul pentru subvențiile AIPA


Fermierii din raionul Comrat i-au cerut ministrului Agriculturii, Vladimir Bolea, să schimbe Regulamentul de subvenționare pentru a susține procesatorii, crescătorii de ovine și caprine.
”Astăzi, efectuez o vizită de lucru în raionul Comrat. În dimineața zilei (vineri – 17 februarie – nl.r.), m-am întâlnit cu producătorii de fructe și struguri de masă, fermierii și reprezentanții Asociațiilor de profil din UTA Găgăuzia, pentru a discuta problemele pe care le confruntă. I-am informat pe cei prezenți despre perspectivele și politicile de dezvoltare durabilă a complexului agroindustrial și a mediului rural elaborate de echipa ministerială, despre necesitatea dezvoltării sistemului de irigare, necesitatea dezvoltării sectorului zootehnic, dezvoltării sectorului semincer, despre acțiunile întreprinse privind identificarea și diversificarea piețelor de desfacere a produselor agricole, creșterea productivității și necesitatea implementării tehnologiilor performante în sector, inclusiv în cel horticol, implementarea proiectelor locale și europene de finanțare a sectorului și măsurile de susținere a fermierilor”, a anunțat ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea.
Șeful MAIA a precizat că i-a încurajat pe producătorii agricoli ”să se asocieze, să investească în sisteme de irigare pentru a deveni mai competitivi și a obține valoare adăugată”.
”A fost un schimb eficient de opinii, propuneri, pentru a identifica oportunități de îmbunătățire a situației din sector și de accelerare a exporturilor de produse agricole. La rândul lor, producătorii agricoli au vorbit despre problemele existente și au solicitat suport pentru a exporta producția agricolă, pentru a modifica Regulamentul de subvenționare, pentru a susține procesatorii, crescătorii de ovine și caprine”, a mai precizat Vladimir Bolea.