Adaos comercial limitat pentru comercializarea uleiului de floarea-soarelui
Iana Gore -În Republica Moldova, pe perioada stării de urgență, uleiurile dezodorizate vor face parte din lista produselor social importante, prețul de comercializare a căror este reglementat.
,,În ședința Comisiei pentru Situații Excepționale am decis includerea uleiului în lista produselor social importante, cu adaos comercial limitat. Se limitează și alte plăți, cum ar fi retrobonusul, ca decizia să nu afecteze producătorii. Am abilitat Consiliul Concurenței cu atribuții suplimentare pentru prevenirea speculei”, a declarat Natalia Gavrilița, prim-ministra.
Natalia Gavrilița susține că a urmărit cu atenție mișcările efectuate în comerț în legătură cu prețul uleiului: ,,Din primele discuții văd că cei din retail dau vina pe producător, iar producătorul dă vina pe cei din retail.”
Securitatea alimentară este afectată de războiul din Ucraina.
,,În condițiile în care în lume există o îngrijorare referitor la securitatea alimentară, generată de războiul declanșat de Rusia în Ucraina și de efectele acestuia asupra prețului la energie și alte produse, considerăm că Guvernul trebuie să acționeze cu precauție și în avans”, precizează Natalia Gavrilița.
De asemenea, începând cu 19 mai 2022, TVA-ul la exportul și reexportul uleiului de floarea soarelui dezodorizat, inclusiv din Zona Economică Liberă și Portul Internațional Liber Giurgiulești se va face fără drept de deducere. Deciziile au fost aprobate în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale, prezidată săptămâna aceasta de prim-ministra Natalia Gavrilița.
Executivul a solicitat, miercuri 18 mai, în cadrul Ședinței de Guvern ca ministerul Agriculturii, în decurs de o lună, să actualizeze strategia de asigurare a securității alimentare unde să facă analiza la ce se produce în acest an, cantitățile destinate exportului, pârghiile care sunt în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului pentru a asigura trecerea cu bine prin acest an.