Asociația Forța Fermierilor a obținut o soluție de la politicieni pentru aplicarea legii privind rambursarea TVA
Violina Gorcinschi -Membrii Asociației Forța Fermierilor din Republica Moldova au purtat un dialog cu rezultate fructuoase împreună cu președintele Comisiei parlamentare pentru agricultură, Alexandru Trubca și repezentanții Ministerului Finanțelor și Inspectoratului Fiscal de Stat. Subiectul principal a fost problema aplicării legii cu privire la rambursarea TVA către producătorii agricoli. În final, a fost convenită o soluție în ceea ce privește modul de restituire TVA, însă reprezentanții AFF au adus în discuție și alte probleme legate de această lege.
Aplicarea legii privind rambursarea TVA către fermieri, discutată de AFF și politicieni
Astăzi, marți – 21 februarie, reprezentanții Asociației Forța Fermierilor a avut un dialog cu președintele comisiei parlamentare pentru agricultură Alexandru Trubca și reprezentanții Ministerului Finanțelor și Inspectoratului Fiscal de Stat. Cu ocazia acestei întâlniri, au fost discutate problemele de aplicare a legii cu privire la rambursare a TVA către producătorii agricoli și necesitatea amendării urgente al acestui act legislativ.
De asemenea, mai mulți fermieri s-au plâns pe interpretări diferite a legii respective din partea mai multor inspectorate fiscale teritoriale.
Reprezentanții AFF, cei ai Guvernului și șeful comisiei parlamentare pentru agricultură, Alexandru Trubca, au convenit că, la aplicarea legii, Inspectoratul fiscal va ține cont de normele legale. Acestea prevăd că, dacă întreprinderea agricolă are TVA în cont, aceasta poate stinge obligațiile fiscale la impozitele aferente salariului cu aceste sume de TVA automat, fără efectuarea transferului banilor în buget și așteptarea intervalului de restituire de 25 de zile.
AFF a propus modificări la legea rambursării TVA
În plus, Asociația a propus modificări importante la legea rambursării TVA, pe care parlamentarul Alexandru Trubca a promis că le va discuta mâine, miercuri – 22 februarie, cu ministrul Finanțelor și că le va promova, în continuare, ca inițiativă legislativă.
Printre modificările sugerate de AFF, se numără:
- Reducerea procentului activităților agricole, pentru a beneficia de mecanismul de rambursare de la 95 la 75% (idee agreată și de Inspectoratul Fiscal).
- Modificarea perioadei de calcul pentru plafonarea sumei de rambursare de la decembrie 2021 la decembrie 2022
- Acordarea posibilității gospodăriilor rurale să obțină rambursarea TVA în contul impozitului funciar, achitat în 2022, așa cum a fost conceput inițial în legea respectivă.
- Interzicerea calculării penalităților pentru perioada în care este depusă cererea de rambursare a TVA în contul impozitelor aferente salariilor până la stingerea acestor datorii din contul TVA (maximum în 25 zile).
Modificarea legii cu privire la rambursare a TVA către producătorii agricoli este una din revendicările principale, aprobate la Adunare Generală a Asociației Forța Fermierilor la 17 februarie 2023 și adresate conducerii țării.