Cel mai mare transport maritim de cereale din Rusia a fost realizat de grupul Trans-Oil
Mircea Olteanu -Grupul Trans-Oil a anunțat că, în premieră pentru Rusia, a trimis un vas maritim încărcat cu aproape 100.000 de tone de cereale, acesta fiind cele mai mare transport realizat vreodată de la oricare dintre terminalele rusești de cereale, se arată într-un comunicat de presă al companiei.
Vasul maritim va pleca din portul rusesc Novorossiisk de la Marea Neagră spre clienții din Orientul Mijlociu.
Această realizare a devenit posibilă datorită noii dane de mare adâncime 40A din portul Novorosiisk, care este administrată de KSK Grain Terminal, parte a grupului DeloPorts.
Vaja Jhashi, directorul general al Trans-Oil, afirmat că „este un transport de cereale record de o asemenea dimensiune, nu doar în istoria Trans-Oil, ci, până acum, și pentru porturile rusești”.
DeloPorts a informat că transportul record va fi efectuat de nava de transport cerealier NORAH, cu o capacitate de 120.000 de tone, care este primul cargou de aceste dimensiune ce andochează în portul Novorosiisk.
Conform planurilor, 95.000 de tone de cereale vor fi încărcate la bordul navei NORAH pentru a fi livrate în Orientul Mijlociu. Expeditor este Agroindustrial Corporation AST Company M, unul dintre clienții cheie ai KSK și unul dintre cei mai mari exportatori de cereale din Rusia.
„Astăzi suntem primul și până acum singurul port din Federația Rusă care poate primi cargouri cerealiere cu o astfel de capacitate de transport – 100.000 de tone și mai mult”, a subliniat Igor Iakovenko, directorul general al DeloPorts.
Grupul Trans-Oil include peste 20 de companii din Republica Moldova, România, Serbia, Ucraina, Cipru, Irlanda şi Elveţia. Considerat cel mai mare grup agroindustrial din Republica Moldova, Trans-Oil şi-a mutat sediul la București în luna august a anului trecut, potrivit știri.md.