Cum să alegem produse de calitate pentru masa de sărbători? Sfaturi de la ANSA
Alina Anghel -În ajunul sărbătorilor de iarnă majoritatea consumatorilor se gândesc deja la ce vor pune pe masă. Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) din Republica Moldova vine cu sfaturi şi recomandări în speranţa de-ai ajuta pe clienți să alegă produse de calitate pentru masa de sărbătoare.
Pentru ca produsele achiziţionate să nu prezinte un pericol pentru sănătatea cetățenilor, ANSA recomandă ca produsele alimentare perisabile, cum ar fi carnea şi produsele din carne, produsele lactate, peştele în stare proaspătă, ouăle, să fie procurate numai din locuri special amenajate şi autorizate, care asigură condiţiile igienico-sanitare specifice şi unde există certitudinea că aceste produse au fost supuse controlului sanitar-veterinar.
Pentru a evita situaţiile, în care pot fi achiziţionate în grabă produse neconforme, ce pot pune în pericol sănătatea şi chiar viaţa oamenilor, ANSA face următoarele recomandări:
Carnea să fie cumpărată în stare proaspătă numai în locuri autorizate: măcelării, magazine alimentare, locuri special amenajate în pieţe. Temperatura de păstrare trebuie să fie 4±2 °C De asemenea, trebuie să fie elastică, de o culoare de la roz pal pînă la roşu închis, în urma apăsării cu degetul să revină la forma iniţială şi să nu prezinte suprafaţa lipicioasă, urât mirositoare. Atrageţi atenţia la ştampila de control sanitar-veterinară.
Peștele poate fi în stare vie, refrigerată, congelată, sărată, uscată, afumată, marinată, conservată, respectând următoarele condiții: comercializarea acestor sortimente este admisă numai în unități specializate, sau secții ale magazinelor alimentare înregistrate sanitar veterinar;
Peștele viu se păstrează în spații frigorifice sau în utilaj specializat. Suprafaţa acestuia să fie curată, cu un strat uniform de solzi, culoarea potrivit speciei, bronhiile roşii, cu nuanţă caracteristică speciei, fără rupturi. Temperatura de păstrare este de minus 2÷0 °C.
Pestele alterat prezintă următoarele modificări: solzi care se desprind uşor, corpul acoperit cu mucus urît mirositor, bronhii de culoare cenuşie sau brună; în aceste cazuri peștele este sigur alterat şi poate prezenta un pericol pentru sănătatea dumneavoastră.
La procurarea ouălor clienții trebuie să examineze aspectul exterior. Coaja ouălor proaspete trebuie să fie curate, tare, întreagă, mată, poroasă, fără pete și miros. Termenul de păstrare 28 zile de la data ouatului, la cea mai mică temperatură din frigider.
Vânzarea ouălor în unităţile de desfacere se face numai în locuri separate sau cu produse preambalate. Verificaţi informaţia despre data limită de consum, marcată nemijlocit pe fiecare ou aparte.
Este interzisă vânzarea ouălor în locurile unde se comercializează preparate din carne, produse lactate sau alimentare care se consumă fără a fi supuse unui proces termic.
Alte produse alimentare tradiționale: cozonaci, prăjituri, produse de panificație, legume de sezon, etc. se pot comercializa în spații amenajate și autorizate, sub controlul personalului de specialitate.
Menţiunile făcute pe etichetă trebuie să fie clare, lizibile şi inteligibile, aşezate într-un loc vizibil pentru consumator în condiţiile normale de cumpărare şi utilizare.
ANSA recomandă să fie evitat comerțul stradal fiindcă chiar dacă produsele se găsesc la un preţ mai mic, acestea au un impact negativ și reprezintă un risc pentru sănătate.
Potrivit ansa.gov.md, în cazul în care există produse neconforme pe rafturile magazinelor sau prestarea serviciilor neconforme, insistați ca acestea să fie retrase din comercializare și solicitați registru de reclamații pentru a nota neconformităţile date.
Sesizați Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor la numărul de telefon 022-26-46-43, Viber – 067675544 sau la adresa de e-mail info@ansa.gov.md.