Guvernele din Republica Moldova şi România vor semna un Acord privind construcția unui pod peste Prut
Redacția MD.agrointel.ro -Inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului privind construirea podului, care va lega localitatea Ungheni din România cu Ungheni din Republica Moldova, a fost avizat astăzi de către Comisia politică externă și integrare europeană a Parlamentului.
Acordul ar urma să fie semnat între Guvernele României și Republicii Moldova privind aspectele tehnice, financiare, juridice și organizatorice referitoare la construirea, exploatarea, întreținerea și repararea podului rutier de frontieră între cele două state peste râul Pru, anunță Moldpres.
Conform proiectului, construcția podului va asigura conexiunea rețelei de drumuri prin partea de vest a Moldovei, care va susține necesitățile cetățenilor pentru mobilitate și va facilita comerțul pe piețele interne a celor două țări și cea internațională. Totodată, acesta va spori rolul pe care Republica Moldova îl are în calitate de legătură între statele Uniunii Europene și Comunitatea Statelor Independente.
Finanțarea pentru proiectul tehnic al obiectivului va fi asigurat de Guvernul României, inclusiv evaluarea impactului de mediu, precum și construcția podului propriu-zis și construcția infrastructurii conexe pe teritoriul său. Republica Moldova ar urma să asigure evaluarea impactului de mediu pe teritoriul său, precum și finanțarea pentru construcția infrastructurii rutiere conexe.
Costul total al lucrărilor este de aproximativ 40 de milioane de euro. Republica Moldova ar urma să aloce circa 7 milioane de euro, inclusiv pentru lucrările la punctul de trecere.