Guvernul de la Chișinău va majora fondul de subvenționare agricolă cu 600 de milioane de lei
Oana Timar -Guvernul intenționează să suplinească, în acest an, fondul de subvenționare în agricultură cu circa 600 de milioane de lei și să susțină în continuare eforturile fermierilor din Republica Moldova. Declarația a fost făcută la întrevederea prim-ministrului Dorin Recean cu reprezentanții mediului de afaceri în domeniul agriculturii, din raionul Fălești.
„Vom asigura condițiile necesare pentru a dezvolta acest sector esențial pentru economia națională, inclusiv prin investiții în industrializarea agriculturii. În același timp, pe lângă fondurile pe care le oferim, vă îndemnăm să aplicați și la proiectele din exterior care ne vor ajuta să promovăm sectorul agricol în Republica Moldova”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean.
În discuții, agricultorii au vorbit despre importanța accesului la noi piețe de desfacere, majorarea volumului producției agricole, dar și despre necesitatea asigurării unor condiții de concurență loială. De asemenea, au fost accentuate procesele de importanță majoră pentru agricultori, precum supravegherea calității solului, prevenirea secetelor și acumularea apelor subterane. „Una din prioritățile incluse în Programul de guvernare este împădurirea. Trebuie să revenim la 35% de păduri din suprafața țării, pentru că altfel nu rezolvăm problema de mediu. În plus, avem inițiate 3 proiecte mari de irigare, precum și Programul pe zootehnie”, a spus șeful Executivului.
În cadrul vizitei de lucru la Fălești, premierul s-a întâlnit și cu reprezentanții autorităților publice locale (APL) cu care a discutat despre reforma APL și necesitatea îmbunătățirii calității serviciilor prestate cetățenilor, menționând că bunăstarea oamenilor este o prioritate a Executivului.
„Guvernul este preocupat de identificarea resurselor necesare pentru a ajuta autoritățile locale și cetățenii în soluționarea problemelor cu care se confruntă în comunități: apeduct, iluminat stradal, drumuri mai bune sau transport între localități. Vom continua, astfel, programul „Satul European”, prin care să implementăm noi proiecte de modernizare a țării. În același timp, aderarea la Uniunea Europeană a devenit o politică internă, iar Moldova europeană înseamnă că ne dorim să făurim o țară cu cetățeni prosperi, cu instituții puternice și transparente, cu mediu de afaceri competitiv, pentru care relația cu statul nu e un obstacol”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.
Premierul a discutat azi și cu șefii serviciilor desconcentrate în teritoriu, îndemnându-i să dea dovadă de cât mai multă implicare în soluționarea problemelor cetățenilor: „Trebuie să depunem și mai mult efort pentru ca instituțiile să funcționeze bine, să fie eficiente și să-și intensifice interacțiunea cu celelalte instituții, pentru a facilita rezolvarea problemelor pe care le au cetățenii”.
În acest context, au fost discutate modificările necesare pentru actele de stare civilă, posibilitatea diminuării prețurilor la serviciile de urgență și, în mod prioritar, digitalizarea proceselor și a serviciilor.