MAIA: 4.500 ha de teren, afectate de arderile de vegetație de la începutul anului și până acum
Iana Gore -Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) informează agricultorii despre necesitatea respectării măsurilor de prevenire a arderii vegetației uscate în timpul desfășurării activităților agricole.
”Efectele arderii sunt grave, fiind caracterizate prin diminuarea fertilității solului, afectarea florei și faunei, poluarea mediului ambiant cu dioxid de carbon, precum și cheltuieli financiare majore orientate spre normalizarea situației create. Mai mult decât atât, în cazul incendiilor, bazinele hidrografice atestă un potențial mai ridicat la eroziune și inundații”, se arată într-un comunicat de presă emis de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.
Conform datelor furnizate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI, în ultima perioadă a anului 2022 s-a stabilit o creștere a cazurilor de ardere a vegetației uscate. Astfel, pe teritoriul țării noastre, de la începutul anului au avut loc 1.238 de intervenții la lichidarea focarelor de ardere a vegetației uscate în urma cărora, au fost afectate peste 4.500 ha de teren.
MAIA îndeamnă cetățenii să fie prudenți, să nu recurgă la acțiuni de igienizare prin ardere și să nu arunce la întîmplare surse de foc, iar în cazul producerii unor astfel de incendii, apelați de urgență Serviciul 112.