• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Despre
  • Informații
  • Agrointeligența
  • Știri agricole MD
  • Evenimente în MD
  • Fermier în MD
  • Finanțări în MD
  • Subvenții AIPA
  • Politici agricole în MD
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Pretura Buiucani – acord de colaborare cu municipiul Reșița din România!

    Alina Anghel -

    Pretura sectorului Buiucani și Primăria municipiului Reșița, din Județul Caraș-Severin, au semnat un document privind consolidarea relațiilor de colaborare, de prietenie și dezvoltarea pe diverse ramuri de activitate.

    Actul a fost semnat de pretorul sectorului Buiucani Vadim Brânzaniuc și de primarul municipiului Reșița, Ion Popa.

    Acordul prevede impulsionarea relațiilor de colaborare în domeniul administrației publice locale, învățământ și cercetare, medicină, mediu, cultură și sport, precum și alte domenii de cooperare de interes reciproc.

    Prioritățile edililor sunt să susțină inițiativele orientate în scopul consolidării relațiilor economice dintre oamenii de afaceri și entitățile structurale din sfera comerțului ale celor două orașe, precum și facilitarea schimbului de experiență și de bune practici între grupuri de funcționari publici, primari, consilieri și personalul de specialitate din cadrul celor două primării, anunță moldpres.md.

    Prin semnarea acestui acord se urmărește inclusiv schimbul de experiență al studenților moldoveni.

    „Au fost ani în care am avut și 200 de studenți din Chișinău la studii în Reșița. Încercăm să facem un schimb de experiență, inclusiv între universități, avem programate întâlniri pe tema asta la patru colegii și licee din Chișinău, tocmai pentru a prezenta oferta educațională a Reșiței”, a spus Ion Popa primarul orașului Reșița.

    Delegația reșițeană va fi prezentă la Chișinău până vineri, 10 decembrie.


    Te-ar mai putea interesa

    Republica Moldova a dat undă verde importurilor de floarea-soarelui din Ucraina Iurie Rija, Agrocereale: Recomand fermerilor să vândă acum cerealele și floarea-soarelui Fermierii moldoveni sunt furioși: Statul a redus cu 27% tariful pentru trazitul cerealelor din Ucraina

    Ultimele știri

    Rambursarea TVA pentru fermieri a fost prelungită cu 12 luni R. Moldova interzice străinilor, persoane fizice și juridice, să mai dețină terenuri agricole și forestiere Republica Moldova va fi scutită de plata contribuțiilor financiare la programele Uniunii Europene