Producătorul care mai crede în prelucrarea lânii din care produce plăpumi și saltele
Roxana Dobre -Producătorul care a prelucrat peste o tonă de lână, pe care a folosit-o la confecționarea unor plăpumi și saltele, considerate cele mai sănătoase pentru toți locuitorii din satele vecine. Cererea pentru produsele confecționate din lână este mare pe piața din Moldova dar producătorii de confruntă cu lipsa materiei prime în zonele lor dar și a angajaților care fie lipsesc cu desăvârșire sau cer prea mult pentru o zi de muncă.
Ion Safaler este un producător de plăpumi și saltele din lână, din raionul Cimișlia, satul Sagaidac. Acesta a investit într-un utilaj necesar pentru confecționarea plăpumilor și a saltelelor pe care l-a asamblat din diferite piese aduse din Germania, astfel încât să funcționeze și să-l ajute în activitatea sa.
Confecționarea de plăpumi călduroase, mai mult din pasiune
Producătorul nu vede încă profitul din afacerea cu lână considerând activitatea sa mai mult un hobby, pentru că în celelalte zile își ajută fratele, care este lider agricol, având în gestiune circa 500 de hectare. Dar, în toate cazurile în care a reușit să scoată pe piață produsele confecționate în micul său atelier i-a convins pe cumpărători să revină și să determine și alți clienți să nu mai cumpere saltele sau plăpumi din magazine pentru că și-au confecționat din lână, chiar în satul Sagaidac.
”Am făcut cred că pentru toți, din toate satele au venit și au plecat cu câte 2-3 plăpumi, saltele, cine înțelege cât de sănătoase sunt, nu și-au făcut numai câte una. Lâna și peste 100 de ani tot lână va rămâne. Acum nu prea mai fac, nu are cine să spele lâna, dar în sat nu prea sunt oi, nici lână nu prea este. Atunci când abia începusem, adunam toată lâna din raion ca să avem materie primă pentru saltele și plapumi. Unii săteni au venit cu cele vechi și le-am reînnoit”, a explicat Ion Safaler pentru www.agroexpert.md.
Lâna trece printr-un întreg proces de spălare și procesare până ajunge bună pentru utilizare
Procesul de confecționare a unei saltele sau a unei plăpumi este unul de lungă durată, lâna trebuie spălată manual, uscată, scărmănată și procesată înainte de a fi transformată în plapumă.
”(…) Dar nu prea este convenabil, dacă vorbim cinstit. Pentru ca să o speli, trebuie să plătești câte o femeie, cu câte 300 de lei, cel puțin și durează, până se usucă lâna spălată. Și utilajul nostru e cam învechit, l-am confecționat din diferite piese aduse din Germania. Ar fi bine dacă am câștiga vreun proiect pentru a obține finanțare, atunci m-aș ocupa numai cu confecționarea saltelelor și plăpumilor din lână” a menționat Ion Safaler.
Ciobanii moldoveni aruncă lâna
În Republica Moldova se cresc oi în toate raioanele, însă multă lână se aruncă, deși ar putea fi folosită la nivel național, să se confecționeze articole care ajută la menținerea sănătății, mai spune producătorul.
”Cum se spune că sania se face vara, așa și saltelele se pregătesc din toiul verii, când afară este cald și lâna spălată se usucă în voie, dar și de lucrat este mai ușor. Acum este prea frig și să încălzești atâta spațiu pentru o plapumă nu se merită, oricât de mult mi-aș dori” a mai povestit Ion Safaler din satul Sagaidac, raionul Cimișlia. În prezent, nici nu prea ar avea timp de confecționarea plăpumilor, căci este de mare ajutor pentru fratele său, Dumitru Safaler, care este lider agricol în localitate.
”Până în ajunul iernii, am avut mult de lucru, am strâns grâul, floarea soarelui și porumbul, cu care deocamdată nu știm ce să facem, căci are umiditatea mare și îmi este teamă să nu facă mucegai. Ion este de mare ajutor, dar când a demarat procesul de confecționare al saltelelor, chiar îmi făceam griji. Era o activitate care îi aducea multă bucurie, nu și bani, pentru că plătea persoanele care îl ajutau și nu știu ce sumă îi mai rămânea. Producția agricolă din acest an a fost destul de bună, am strâns floarea soarelui în jur de 2-3 tone per hectar, la grâu chiar peste 5 tone, de lucru a fost destul. Dacă cinstit, Ion este de mare încredere, mă bucur că îmi este alături la toate lucrările în câmp și nu este ocupat cu lâna în această perioadă”, a declarat Dumitru Safaler.