Republica Moldova va asigura transportul de cereale între România și Ucraina
Iana Gore -Calea ferată cu ecartament care leagă Ucraina și Republica Moldova de Portul Galația intrat de astăzi, 6 iunie, într-un proces de reabilitare. Va dura 60 de zile, iar la final mărfurile ucrainene vor putea ajunge în port, pentru a fi apoi transportate în toată lumea.
Societatea Naţională a Căilor Ferate Române (SNCFR) a anunţat că din 6 iunie 2022 încep lucrările de modernizare a liniei de cale ferată pe ecartament larg (modelul ex-sovietic) care leagă Ucraina de portul Galaţi. Acestea vor fi executate de SNCFR pe o distanţă de 4,7 kilometri, porţiune care era închisă traficului de mai bine de 20 de ani, transmite noi.md.
Deşi a organizat mai multe licitaţii, compania feroviară română nu a reuşit să găsească firme care să execute lucrarea estimată la 1.300.000 de lei echivalent a 63.600 de euro. Companiile fie nu au fost interesate, fie au depus oferte care nu au îndeplinit condiţiile solicitate. Ca urmare, compania feroviară a decis să facă în regie proprie lucrările de la frontieră de est a României. Calea ferată este importantă deoarece are ecartament larg, la fel ca liniile din fostele ţări sovietice, inclusiv Republica Moldova şi Ucraina.
Pe această cale pot fi aduse cereale din Ucraina, prin tranzitarea Republicii Moldova, către portul de mărfuri Galaţi. Sunt vizate mai ales exporturile de cereale ale Ucrainei către ţările din nordul Africii şi din Orientul Apropiat, dar şi exporturile de produse metalurgice sau chimice. Acestea vor ajunge direct în portul gălăţean, iar marfa va fi preluată de vapoarele de pe Dunăre.
Astfel, portul Galaţi va deveni, alături de portul Constanţa, unul dintre punctele cheie din regiune pentru transportul de mărfuri şi materii prime.