Valoarea accizei, rambursată integral fermierilor cu până la 400 de hectare. Decizia, la Guvern
Iana Gore -Fermierii mici și mijlocii care lucrează suprafețe până în 400 de hectare vor beneficia de o rambursare integrală a accizei la motorină. Măsura este discutată la nivelul Guvernului Republicii Moldova, legislația în vigoare prevânzând o rambursare egală de 30% din valoarea accizei pentru toți fermierii.
Viorel Gherciu, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, spune că în condițiile majorării de către ANRE (Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova) a tarifului la gaz, și a creșterii zilnice a prețurilor la carburanți, există premise pentru majorarea prețurilor și la produsele alimentare.
Viorel Gherciu spune că statul va încerca să stopeze creșterea prețurilor la produse, prin subvenționarea agricultorilor. De ajutor vor beneficia, în special, agricultorii care gestionează terenuri de până la 400 de hectare.
„Prețurile produselor agroalimentare sunt influențate de toate evoluțiile de pe piață. În acest context, Guvernul ia în considerare intervenția și va lua măsuri de atenuare a creșterii prețurilor. În întreaga lume, modalitatea de a stopa creșterea prețurilor la produsele alimentare este subvenționarea sectorului agricol. Statul acoperă o parte a costurilor investiționale ale agricultorilor. O parte din măsuri deja au fost întreprinse, mă refer la majorarea fondului de subvenționare, rambursarea a 30% din valoare accizei la motorină. Deja am discutat în Guvern ca pentru agricultorii mici și mijlocii valoarea accizei să fie rambursată integral”, a spus Viorel Gherciu în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la Jurnal TV.
Vă reamintim că măsura rambursării accizei la motorina din agricultură a fost solicitată de Asociația Forța Fermierilor. După ce Guvernul a stabilit ca rambursarea să se facă doar parțial, reprezentanții AFF au transmis mesaje de protest și au cerut ca de sprijin că nu beneficieze societățile agricole operate prin off-shore.