Vinul din Moldova, comercializat mai ușor în UE
Violina Gorcinschi -Producătorii de vin din Republica Moldova vor putea să își vândă mai ușor produsele în Uniunea Europeană. Această veste vine în urma aprobării de către Guvern a modificărilor Regulamentului privind organizarea pieței vitivinicole ce a fost ajustat la standardele comunității europene care garantează calitatea produselor și siguranța consumatorilor. Agenții economici din această industrie vor purta toată responsabilitatea pentru a asigura calitatea produselor.
Agenții economici din sectorul vitivinicol își vor putea comercializa mai ușor produsele pe piața Uniunii Europene. În acest sens, Guvernul a aprobat modificări la Regulamentul privind organizarea pieței vitivinicole, actul normativ național fiind ajustat la cerințele comunității europene în acest domeniu, conform unui comunicat de presă publicat de Ministerul Agriculturii astăzi, miercuri-22 noiembrie.
Producătorii de vin din Republica Moldova au drum mai ușor către UE
Potrivit vicepremierului și ministrului Agriculturii, Vladimir Bolea, modificarea Regulamentului privind organizarea pieței vitivinicole în concordanță cu legislația UE va deschide porțile pentru vinul moldovenesc, care va căpăta și mai multă popularitate pe plan global.
„Adoptarea acestui proiect reprezintă un pas important pentru asigurarea implementării prevederilor legale orientate spre protecția consumatorului. Astfel, se propune un cadru normativ menit să susțină și să promoveze standardele înalte privind calitatea produselor vitivinicole, garantând, totodată, siguranța consumatorilor. Modernizarea și alinierea sectorului vitivinicol la standardele internaționale vor contribui la consolidarea reputației produselor moldovenești pe plan global”, a menționat viceprim-ministrul Vladimir Bolea.
De asemenea, agenții economici vor putea concura la nivel internațional, prin promovarea mai incisivă și extinderea exporturilor. Acest obiectiv va fi atins prin facilitarea liberei circulații a produselor moldovenești și asigurarea protecției indicațiilor geografice ale Republicii Moldova. În plus, agenții economici vor putea plasa produsele pe piața autohtonă, în baza declarației de conformitate pe propria răspundere. Astfel, agenții economici vor purta răspundere deplină pentru calitatea produselor comercializate și informațiile aplicate pe ambalaj.