Vinuri moldovenești scoase de pe rafturile din România. De vină ar fi probleme de etichetare
Iana Gore -O parte din vinurile produse în Republica Moldova sunt scoase de pe rafturile rețelelor de magazine din România, deoarece inscripțiile de pe etichetele sticlelor de vin sau divin nu corespund normelor UE.
Despre aceasta a anunțat Elizaveta Breahnă, director interimar al Oficiului Naţional al Viei şi Vinului din Republica Moldova (ONVV). transmite Mold-street.com.
”În momentul când exportaţi, toţi trebuie să cunoaşteţi legislaţia ţării importatoare… De două săptămâni avem dureri de cap şi aceasta a început nu azi şi nu ieri, dar de aproximativ 4 ani. Am mai avut o mare problemă anul trecut cu indicarea pe etichetă a termenului de garanţie sau de valabilitate. Nu are vinul termen de valabilitate şi termen de garanţie. Şi până azi mai sunt printre Dvs., care deşi legea nu vă obligă, voi îl arătaţi. Pentru aceasta de pe poliţele magazinelor sunt scoase vinurile Dvs.„, a explicat Elizaveta Breahnă în cadrul Conferinţei Naţionale a Filierei Vitivinicole „Anul Vitivinicol 2021”.
Ea s-a adresat în special specialiştilor din domeniul vitivinicol care erau prezenţi la conferinţă, dar şi proprietarilor de vinării care cer ajutor de la autorităţi atunci când se pomenesc cu vinurile scoase de pe rafturi.
”Acum avem incident pe piaţa României… Nu producem vin cu Indicaţie Geografică Protejată (IGP). Nu vrem! Dar neapărat vrem să arătăm că strugurii sunt din zona Codru, Valul lui Traian… O să organizăm un seminar despre legislaţie, etichetare şi alte probleme. Reţineţi, vă rog: Codru, Valul lui Traian, Ştefan Vodă, Divin – acestea sunt patru indicaţii geografice protejate pe piața națională, pe piaţa UE şi în alte state. Nu avem voie să scriem mai mult nimic. Ciumai, voi arătați că strugurii sunt din plantațiile din podgoria Ciumai, nu aveți voie”, a atenționat şefa ONVV.
Potrivit Elizavetei Breahnă, o vinărie din Spania a falimentat din simplul motiv că pe etichetă a fost indicată greşit denumirea regiunii.
De notat că, în prezent, doar 9.937 de hectare de viță-de-vie deținute de 89 de producători sunt cu IGP. Altfel spus, doar 15% din plantațiile de viță-de-vie destinate producerii vinului sunt cu IGP.
Problemele cu originea vinului ”Fabricat în Moldova”
Elizaveta Breahnă a menționat și o altă problemă: faptul că pe multe din etichetele producției vitivinicole este indicat Fabricat în Moldova, ceea ce creează confuzie cu vinurile cu indicație geografică Dealurile Moldovei și aduc atingere regiunii viticole Moldova, ambele aparținând României.
În scurt timp situația se va schimba și pe etichete obligatoriu va urma să fie indicat “Produs în Republica Moldova” și nu “Fabricat în Moldova”. O lege în acest sens a fost adoptată de Parlament la finele lunii martie 2022.